Engineering
Locurile de aburire, în special punctele de revărsare închise, pot fi echipate cu duze sub presiune speciale, care pulverizează apa sub formă de aburi fini. Aburii leagă praful din aer și se așază înapoi în materialul transportat. Presiunea apei folosită în scopul aburirii este de aprox. 20 - 40 bar. Această presiune este suficientă pentru atomizarea picăturilor de apă - crearea aburilor, cu folosirea unor duze speciale. În cazul sistemului sub presiune, nu sunt dozați niciun fel de aditivi chimici în apă, iar în cadrul procesului nu apar niciun fel de deșeuri. În combustibilul transportat se adaugă numai o cantitate mică de apă sau nu se adaugă deloc apă - astfel nu are loc creșterea umidității în materialul transportat. Unitatea sub presiune de aburire este conectată la sistemul de distribuție al apei filtrate, tratată cu clor. De la unitatea sub presiune, sistemul principal de distribuție a apei sub presiune este condus la boxurile solenoidale individuale (SB), prin intermediul conductelor din material inoxidabil. De la boxurile solenoidale, apa sub presiune va fi condusă la punctele de aburire individuale, prin intermediul unor țevi din oțel exacte, fabricate din oțel inoxidabil. Conductele de distribuție sunt, de obicei, încălzite și izolate, în vederea exploatării pe timpul lunilor de iarnă, în zonele netemperate. Granița limită pentru exploatare este de aprox. -15°C; la un asemenea îngheț extrem, apa din sistemele de distribuție trebuie eliberată și sistemul trebuie suflat cu aer. Încălzirea rămâne în funcțiune. Duzele aflate în punctele de revărsare sunt conectate la sistemul de distribuție sub presiune cu ajutorul unor furtunuri și al supapei de închidere cu bile, care vor fi fixate în suporturi. În continuare, în scopul îndepărtării prafului din aer, pot fi folosite tunuri de aburire sub presiune. Aceste tunuri sunt instalate, de regulă, în depozitele de materiale vărsate și care conțin praf sau în locurile de revărsare mare a materialelor. Tunurile de aburire produc atomizarea apei, cu ajutorul duzelor instalate, în picături fine cu dimensiunea de 7 - 15 μm, cu un consum relativ mic de apă și la o presiune de până la 40 bar. Tunurile de aburire reprezintă un avantaj important, prin instalarea acestora pe diferite utilaje de depozitare, de excavare și de săpare.